În accidentul produs în Hexagon, camionul condus de șoferul român a izbit violent un autoturism, care s-a rupt în două.
„Peste 5,3 milioane euro din care cea mai mare parte reprezintă despăgubiri pentru cheltuieli de spitalizare, pierderi de venit, asistenţă medicală, adaptarea locuinţei ș.a., la care se mai adaugă o rezervă de daune rămasă de 4,5 milioane euro, astfel încât despăgubirea finală se va ridica la aproximativ 9,8 – 10 milioane euro. Tot în acest caz, înainte de retragerea autorizaţiei de funcţionare, City Insurance mai plătise despăgubiri în cuantum total de 207.000 euro”, a anunțat astăzi Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, într-un comunicat de presă.
BAAR este o asociaţie profesională care are ca membri toate societăţile de asigurare autorizate să practice, pe teritoriul României, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA).
Ce leziuni au suferit victimele accidentului
Potrivit rezultatului investigaţiei demarate de poliţie, şoferul ansamblului cap tractor şi semiremorcă conducea cu o viteză peste limita maximă admisă pentru acea porţiune de drum (89 km/h, în loc de 70 km/h), precizează BAAR.
Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a două femei, precum şi cu avarierea totală a autoturismului care circula regulamentar.
Conform sursei citate, vinovăţia a fost stabilită prin documentaţia emisă de autorităţile din Franţa, iar pretenţiile de despăgubire achitate de BAAR s-au soluţionat pe cale amiabilă.
Spre deosebire de alte ţări, legislaţia din Franţa nu prevede limite de răspundere la asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) pentru vătămări corporale, răspunderea fiind nelimitată.
„În acest context, trebuie subliniat faptul că BAAR, în calitate de birou naţional şi în conformitate cu Regulamentul General al Consiliului Birourilor, document care guvernează modul de funcţionare a Sistemului Carte Verde, a preluat obligaţia de plată a despăgubirii pentru accidentele produse în străinatate de vehicule înmatriculate în România asigurate RCA/Carte Verde de City Insurance”, menționează Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România.